Eveniment
Accident feroviar în Jucu. Maşină lovită de tren, doi tineri și un bebeluș au ajuns la spital – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe
Un accident feroviar a avut loc în această seară, în jurul orei 19:30, în localitatea Jucu. O maşină a fost lovită de tren.
Din primele informaţii, o maşină marca Volkswagen a fost lovită de un tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând încarcerată.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale, dar şi pompierii de la descarcerare.
ACTUALIZARE: Un şofer în vârstă de 27 de ani din Jucu de Mijloc nu s-ar fi asigurat corespunzător la traversarea liniei de cale ferată şi a fost accidentat de un tren care circula dinspre Dej înspre Cluj Napoca. Conducătorul auto, care este începător și are permis de conducere de scurt timp, ar fi ignorat semnalul roșu de la trecerea cu calea ferată.
În autoturismul înmatriculat în județul Cluj se aflau trei persoane, toate trei fiind rănite în urma impactului. Este vorba despre conducătorul auto, o femeie de 23 de ani, dar și un copil de 2 luni (aflat în scaun special). Mașina în care se aflau a fost târâtă câțiva zeci de metri, până când trenul a reușit să oprească.
Femeia a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o elibera din autoturism. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii suplimentare.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident feroviar.