Ştiri din zonă
Șase turiști rătăciți în Măguri-Răcătău! Polițiștii i-au găsit la 20 de kilometri de locul unde își parcaseră mașina
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLa data 11 august, în jurul orei 18:50, polițiștii Postului Poliţie Comunal Măguri-Răcătău, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, au fost sesizați despre faptul că șase persoane care vizitau împrejurimile munţilor din zona Valea Băii, comuna Măguri-Răcătău, s-au rătăcit. Întrucât urma să se înnopteze, iar în grupul respectiv se afla și un minor, turiștii au apelat numărul de urgență 112.
În baza celor sesizate şi a informaţiilor obţinute cu dificultate de la turiști din cauza lipsei de acoperire a rețelelor telefonice, polițiștii au format echipe și s-au deplasat pe două direcții, folosind un autovehicul și un ATV, pentru a-i găsi pe apelanți.
Astfel, în circa 40 de minute de la sesizare, polițiștii i-au găsit pe cei 6 turiști la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de locul unde și-au parcat autoturismul.
Persoanele identificate, patru femei, un bărbat și o minoră, în vârstă de 13 ani, din Cluj-Napoca, nu au suferit leziuni sau alte vătămari.
Cei în cauză au fost însoțiți până la sediul Postului de Poliţie Măguri-Răcătău de unde şi-au continuat drumul spre casă.
FOTO – Arhivă