Conectează-te cu noi

Naţional

Minivacanţa de Sfânta Maria: Ce program au instituţiile, Poşta şi băncile

Publicat acum

pe

Instituţiile publice sunt închise pe tot parcursul minivacanţei de Sf. Maria (15-19 august), în timp ce Poşta şi câteva bănci vor deschise joi şi vineri (16-17 august), arată comunicările acestora, centralizate de Mediafax. Excepţie fac doar inspectorii APIA, care vor lucra în aceste zile.

Registrul Auto Român (RAR) anunţă că, urmare a Hotărârii Guvernului nr. 595/02.08.2018, privind stabilirea zilelor de 16 şi 17 august 2018 ca zile libere, programul în toate reprezentanţele RAR din ţară va fi modificat astfel:

  • ziua de 16 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 20-24 august 2018, astfel – în zilele de 20, 21, 22, 23 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30, iar în ziua de 24 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 14.30.
  • ziua de 17 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 27-29 august 2018, astfel – în zilele de 27, 28, 29 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30.

Compania Naţională Poşta Română informează că în ziua de miercuri, 15 August 2018, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Joi, 16 august 2018 şi vineri, 17 august 2018, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru, iar sâmbătă, 18 august 2018, vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă. „Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în ziua de 14 august 2018 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, precizează Poşta Română.

Banca Comercială Română (BCR) informează publicul că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul, miercuri, 15 august 2018. Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi malluri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare. „Joi şi vineri (16 şi 17 august) programul cu publicul va fi unul normal, cu funcţionarea întregii reţele de unităţi BCR”, precizează banca. În această perioadă, deţinătorii de carduri BCR vor putea face plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri va fi, ca de obicei, disponibil 24 de ore din 24.

Ziua de 15 August 2018 (Sf. Maria) este nelucrătoare şi în agenţiile Raiffeisen Bank, cu excepţia unor unităţi deschise în malluri, reţeaua Selgros sau supermarketuri. „Departamentul Servicii Clienţi (Call Center) va asigura permanenţa pentru urgenţe Carduri, Smart Mobile, Raiffeisen Online şi Clienţi de Top”, precizează Raiffeisen, într-un comunicat.

În schimb, inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) desfăşoară în această perioadă controlul la faţa locului pentru Cererile Unice de Plată eşantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018.

Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului financiar. Precizăm că eşantionul de control la nivel naţional conţine un număr de 73.203 dosare selectate pentru verificare, cu un număr de 885.250 de parcele, pentru o suprafaţă de 2.075.633 de hectare”, se arată într-un comunicat al APIA.

Pentru respectarea termenului stabilit privind finalizarea controalelor pe teren, un număr de 738 de funcţionari, inspectori din cadrul serviciilor control pe teren şi inspecţii ale Centrelelor judeţene APIA se vor afla pe teren având program normal de lucru în zilele de 16 şi 17 august, cu recuperarea timpului lucrat, în condiţiile legii”, mai precizează APIA.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER