Naţional
Peste 200 de plângeri înregistrate împotriva jandarmilor! Au fost efectuate și 81 de audieri
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișProcurorii militari au înregistrat, până în prezent, 206 plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, aceştia fiind acuzaţi ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august. Totodată, procurorii au efectuat 81 de audieri, conform Mediafax.
„În urma activităţilor desfăşurate în cursul zilei de astăzi, 15 august 2018, în dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în Bucureşti, zona Piaţa Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 206, fiind efectuate până în prezent 81 de audieri”, precizează reprezentanţii Parchetului General, printr-o informare pe Facebook.
Parchetul General a anunţat, marţi, că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.