Eveniment
Bărbat din Dej, cercetat penal de polițiștii dejeni după ce a refuzat să sufle în etilotest
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, cercetează un bărbat sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz de recoltare de probe biologice”.
La data de 6 septembrie, în jurul orei 00.50, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dej au depistat pe strada 1 Mai din municipiul Dej, un bărbat de 46 de ani din aceiaşi localitate care conducea un autoturism. La controlul efectuat de poliţişti, întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, i s-a cerut să efectueze testarea cu aparatul etilotest precum şi să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă