Social-Cultură
Ziua Pompierilor, marcată în centrul municipiului Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișDesfășurare impresionantă de forțe astăzi, 12 septembrie, în Piața Bobâlna din Dej, cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor din România.
În fiecare an, pe 13 septembrie, pompierii militari își sărbătoresc eroii din Dealu Spirii care și-au sacrificat viața în Revoluția de la 1848. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” al județului Cluj a pregătit pentru locuitorii municipiului Dej, și nu numai, mai multe activități preventiv-informative, dar și de prezentare a tehnicii de intervenție.
Începând cu ora 09:30, centrul municipiului Dej a fost luat cu asalt de autospecialele pompierilor. Cei mai entuziasmați au fost cei mici, care au putut să admire îndeaproape o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială SMURD de transport victime multiple, o ambulanță SMURD, precum și o motocicletă SMURD. De asemenea, copiii care au răspuns „prezent” invitației organizatorilor au putut să vadă exact în ce constă meseria de pompier și chiar să ”mânuiască” furtunele din dotare.
În Piața Bobâlna au fost prezenți și paramedici SMURD, astfel că preșcolarii și școlarii din Dej, alături de îndrumătorii lor, au avut ocazia să afle detalii despre cum pot să devină și ei la rândul lor salvatori.
Evenimentul din Dej a durat până la ora 13. Pe perioada desfășurării activităților, circulația rutieră în zona din fața Parcului Mic a fost restricționată.