Social-Cultură
Biserica Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Dej și-a deschis porțile pentru credincioși – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișVineri, 14 septembrie 2018, a avut loc săvârșirea primei slujbe religioase în biserica mare a Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Dej.
În ziua sărbătorii „Înălțarea Sfintei Cruci”, de la ora 18:00, în biserica mare a Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Dej, a fost săvârșită prima slujbă religioasă.
Prin încredințarea ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu toți preoții Cercului Preoțesc al Municipiului Dej, au săvârșit Slujba de Sfințire a Apei și a Untdelemnului și apoi au înălțat rugăciuni de binecuvântare a sfântului locaș.
La finalul slujbei, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură intitulat ,,Biserica, poartă a Cerului”, prin care a explicat importanța Bisericii în viața unei comunități. Deasemenea l-a felicitat pe părintele paroh, Silviu Pop și pe toți credincioșii, pentru jertfa făcută prin implicarea în înălțarea bisericii.
În încheiere, părintele paroh Silviu Pop, a mulțumit lui Dumnezeu, preoților prezenți, autorităților și tuturor credincioșilor, pentru implicarea exemplară încă din momentul punerii pietrei de temelie, 15 mai 2011.
Până vineri, sfintele slujbe au fost săvârșite la demisolul bisericii.