Social-Cultură
Dej | Mii de oameni au participat la Ziua Recoltei. Plăcintele, la mare căutare – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe
Centrul orașului Dej a găzduit astăzi Ziua Recoltei și totodată cea de-a doua ediție a Festivalului Plăcintelor Someșene.
La fel ca în fiecare an, Primăria Municipiului Dej organizează la sfârșitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie evenimentul Ziua Recoltei. Și la această ediție, pe parcursul întregii zile, mii de dejeni au răspuns invitației de a își face cumpărăturile pentru iarnă, la prețuri foarte bune, în cadrul expoziției cu vânzare din centrul orașului. De pe tarabele comercianților și producătorilor nu au lipsit legumele, fructele, carnea, afumăturile, lactatele, vinul și mustul, dulcețurile, zacusca, murăturile, mierea şi multe alte bunătăţi.
După succesul înregistrat anul trecut, ”Festivalul Plăcintelor Someșene” a ajuns la ediția cu numărul doi. Delicioasele plăcinte făcute de producătorii locali s-au vândut ”ca pâinea caldă”, dejenii înfometați fiind nevoiți să aștepte la rând pentru a savura plăcintele cu dulceață (silvoiță), cu brânză sau varză.
La ora 13 a început un spectacol artistic, pe scenă urcând orchestra de muzică populară ”Someșana” a Casei de Cultură ”George Coșbuc” Dej, ansamblul folcloric cu același nume și numeroși soliști vocali invitați să întrețină atmosfera și să asigure buna-dispoziție cu ocazia Zilei Recoltei.