Social-Cultură
Crosul Toamnei ia startul la Dej, sâmbătă, 29 septembrie!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișCea de-a patra ediție a Crosului Toamnei, eveniment caritabil prin care se promovează alergarea în aer liber și un stil de viață sănătos, va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, la Dej.
Crosul Toamnei este organizat de Asociația „Marsala Life” și dorește să promoveze alergarea în aer liber, alături de un stil de viaţă sănătos.
Înscrierile se pot face în ziua desfășurării crosului, începând cu ora 08:00.
Startul competiției – aflată cea de-a patra ediție – va fi dat la ora 10:00, în Parcul Mic din Dej, iar pregătirea de efort va fi condusă de instructorul Bogdan Savu.
Evenimentul sportiv va cuprinde o cursă de 1.200 m pentru copii și 2.400 m pentru adulți și alți doritori.
Cei mai buni dintre participanți vor primi diplome și produse oferite de sponsori, iar festivitatea de premiere va avea loc după terminarea cursei și după stabilirea clasamentului. Mai mult decât atât, primii 200 de înscriși vor primi tricouri personalizate.