Ştiri din zonă
ACCIDENT cu TREI MORȚI și două persoane RĂNITE în județul Cluj – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație, soldat cu trei persoane decedate și două rănite, s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 06:00, pe raza localității Huedin, județul Cluj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Traian Morar, accidentul s-a produs la ieșire din Huedin înspre Oradea, în zona „Podul Vineri”, pe DN 1.
Din accident au rezultat decesul conducătorului auto care a intrat pe contrasens, un bărbat în vârstă de 31 de ani, şi decesul celor doi ocupanţi ai maşinii lovite – şoferul şi un pasager. Alte două persoane, victime ale accidentului, care se aflau în autoturismul care a pătruns pe contrasens, au fost transportate la spital.
Toate victimele au vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani.
Circulaţia în zonă a fost întreruptă timp de mai multe ore, până când oamenii legii au efectuat cercetări la fața locului.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ: „La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 06.10, pe D.N. 1 E60, la ieşire din oraşul Huedin, a avut loc un grav accident rutier, în urma căruia 3 persoane au decedat, iar alte două au fost rănite. Conform primelor verificări, un bărbat de 31 de ani, din Huedin, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.1 E60, la ieşire din Huedin, spre Oradea, la intrarea într-o curbă deosebit de periculoasă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 19 ani, din Huedin. În urma accidentului, a rezultat decesul celor doi conducători auto și a unui tânăr de 18 ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar. De asemenea, alţi doi bărbaţi, de 23 de ani, ambii din Huedin, pasageri în autoturismul care a pătruns pe contrasens, au fost răniţi. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.