Ştiri din zonă
A fost furat de un tânăr pe care l-a luat la ocazie. La Dej și-a dat seama de furt
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin CocișIeri, 26 mai, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru Rareş au identificat un tânăr, de 27 de ani, din comuna Petru Rareş, bănuit de comiterea unui furt.
În fapt, la data de 24 mai, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Beclean-Dej, pe raza localităţii Reteag ar fi oprit şi luat la ocazie tânărul, de 27 de ani, pe care l-ar fi transportat până în localitatea Ciceu-Mihăieşti.
Conducătorul autovehiculului şi-a continuat deplasarea iar în momentul în care a ajuns în municipiul Dej a constatat că-i lipseşte un aparat de fotografiat, în valoare de 600 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a fi stabilită întreaga activitate infracţională a suspectului.
FOTO – Arhivă