Social-Cultură
LUMINAȚIE | Mii de lumânări și jerbe de flori pe mormintele din Dej – FOTO
Publicat acum
6 anipe
Luminația – una dintre cele mai frumoase tradiții religioase – are o vechime de peste un mileniu. În fiecare an, pe 1 noiembrie, cimitirele din Transilvania și din alte zone ale țării devin adevărate izvoare de lumină.
Încă de dimineață, creştinii din vestul României s-au adunat la mormintele celor dragi, unde au depus flori (în special crizanteme) şi au aprins lumânări şi candele. Oamenii s-au strâns în jurul mormintelor și s-au rugat pentru sufletele celor decedați. Și cimitirele din Dej s-au transformat în această seară, pentru câteva ore, în adevărate oaze de lumină, mii de lumânări fiind aprinse în memoria celor trecuți în neființă.
Și cum se obișnuiește de zeci de ani, oamenii au dat pomană în memoria morților. Aceștia au dus la cimitire dulciuri și alte produse de patiserie și le-au oferit copiilor.
Potrivit legendelor populare, în noaptea de 1 noiembrie, porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei decedaţi vin să îi viziteze pe cei vii.