Eveniment
Tânăr din Dej, cercetat de polițiști pentru conducere fără permis
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Un tânăr din Dej este cercetat de polițiștii dejeni după ce s-a urcat la volanul unei autoutilitare deși nu este deținător de permis de conducere.
La data de 15 noiembrie, în jurul orei 07:35, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dej au depistat un bărbat de 26 de ani, din municipiul Dej, care conducea o autoutilitară pe strada Vâlcele din localitate, fără a fi deţinător de permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Primarul comunei Mica: ”Iluminat public modern și consum redus de energie”

ACCIDENT cu patru victime, la ieșire din Coldău. Persoană extrasă de pompieri dintr-o mașină, combustil pe carosabil – FOTO

Pompieri de la Detașamentul Dej, inclusiv comandantul, printre salvatorii care au intervenit la incendiile de amploare din Franța – FOTO












