Sport
Bogdan Lobonţ o va antrena pe Universitatea Cluj de la 1 ianuarie 2019
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișBogdan Lobonţ, fostul portar al naţionalei de fotbal a României, va antrena echipa Universitatea Cluj de la 1 ianuarie 2019, a anunţat miercuri site-ul oficial al divizionarei secunde.
„FC Universitatea Cluj şi Bogdan Lobonţ au ajuns la un acord, urmând ca fostul ‘internaţional’ să ocupe postul de antrenor principal al echipei noastre începând cu 1 ianuarie 2019”, a indicat clubul.
Aceasta va fi prima experienţă ca tehnician a lui Lobonţ. Pe lângă rolul de antrenor principal al primei echipe, Lobonţ va superviza şi activitatea Academiei de Copii şi Juniori, unde va fi implementat un model similar cu cel întâlnit la marile cluburi europene, potrivit Agerpres.
În vârstă de 40 de ani, Bogdan Lobonţ a evoluat în 85 de meciuri pentru echipa naţională a României, alături de care a participat la două turnee finale, EURO 2000 şi EURO 2008. În cariera sa a activat la formaţiile Corvinul Hunedoara, FC Rapid, Ajax Amsterdam, Dinamo, Fiorentina şi AS Roma. În palmares are trei titluri de campion al României, unul al Olandei şi o Cupă a României.
Lobonţ va avea în perioada următoare întâlniri, la Cluj, cu jucătorii, actualul staff tehnic şi cu cel administrativ.
FOTO – Arhivă