Ştiri din zonă
Bărbat din Așchileu, depistat de polițiștii gherleni beat la volan
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Luni, 17 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un bărbat, de 52 de ani, din comuna Așchileu, în timp ce conducea un autoturism pe DC145, pe raza comunei Așchileu, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de Codul Penal.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











