Naţional
S-a lansat programul „Rabla pentru electrocasnice”! Sunt bani pentru 60.000 de vouchere
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișMinisterul Mediul lansează, începând de miercuri, programul ”Rabla pentru electrocasnice”, prin care românii vor primi vouchere pentru a înlocui electrocasnicele vechi. Pentru început, voucherele sunt disponibile pentru frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat, potrivit Mediafax.
„Este al doilea program naţional, pe lângă Rabla pentru autovehicule. Aşa să fie de longeviv şi programul Rabla pentru electrocasnice. (…) Fiecare dintre noi trebuie să ştim că nu putem apela la acest program fără să dăm în schimb un aparat vechi. Prin acest program avem în continuare grijă de mediu, prin înlocuirea unui aparat vechi. Programul Rabla pentru electrocasnice, lansat azi, va avea o viaţă lungă. Românii îşi pot alege o ladă frigorifică, o combină frigorifică, o maşină de spălat sau un aparat de aer condiţionat”, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Potrivit ministrului, înscrierile se pot face de miercuri, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
„Avem 20 de milioane de lei în buget, echivalentul a 60.000 de vouchere”, mai spune Gavrilescu, care precizează că voucherele pentru cumpărarea unui frigider, de exemplu, se oferă doar dacă la schimb se oferă acelaşi aparat, respectiv tot un frigider.
Astfel, potrivit proiectului, finanţarea se acordă sub formă de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++, A+++, din următoarele categorii: maşini de spălat rufe; frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice; aparate de aer condiţionat.
Valoarea voucherelor, aşa cum a fost anunţată de Ministerul Mediului, este următoarea: 200 lei pentru înlocuirea maşinii de spălat cu alta care are eficienţa energetică A++ sau 300 lei înlocuirea cu una de categorie A+++.
De asemenea, se decontează 300 lei pentru înlocuirea aparatului de aer condiţionat cu unul din categoria A+++ sau A++.
În acelaşi timp, se vor acorda 300 lei pentru frigidere A++ şi 400 lei pentru cele energetică A+++. Important de menţionat este că voucherele pot fi cumulate şi că, pentru a le accesa, consumatorii trebuie să predea aparatele electrocasnice vechi.
Pentru a beneficia de finanţare, cei interesaţi trebuie să acceseze aplicaţia electronică de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu şi să urmeze paşii de înscriere în program.