Sport
Antrenorul dejean Adrian Falub se întoarce în Liga 1! Pe cine va antrena (ACTUALIZARE)
Publicat acum
6 anipe
Antrenorul dejean Adrian Falub ar putea prelua formația Concordia Chiajna. O discuție decisivă va avea loc în această seară.
ACTUALIZARE ora 20: ”Concordia Chiajna şi Adrian Falub au ajuns la un acord privind preluarea băncii tehnice până la finalul sezonului competiţional 2018/2019, având ca obiectiv păstrarea echipei în primul eşalon fotbalistic. Miercuri, 9 ianuarie, Falub va conduce primul antrenament de la revenirea la timona Concordiei Chiajna. Tehnicianul de 47 de ani i-a mai antrenat pe „Vulturi” în perioada noiembrie 2015- iunie 2016. Bun venit, mister”, se arată într-un comunicat de presă.
Știre inițială: Fostul antrenor al Universității Cluj a plecat, în această dimineaţă, dinspre Dej spre Bucureşti, iar deseară va fi prezent la o discuţie decisivă cu Cristi Tănase, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Concordia.
Imediat după demiterea lui Dorinel Munteanu, ilfovenii şi-au creionat o listă cu mai mulți tehnicieni, printre care Nicolae Dică (fost la FCSB) şi Uhrin Jr (fost la CFR Cluj), dar, în cele din urmă, l-au preferat pe Adrian Falub, antrenorul plecat în urmă cu câteva luni de la Universitatea Cluj.
Se pare că cele două părţi au ajuns la un acord verbal și dejeanul în vârstă de 47 de ani urmează să aibă o întrevedere cu Cristian Tănase, factorul de decizie de la Concordia Chiajna.
Nu este prima experienţă a lui Falub în Ilfov. Între noiembrie 2015 şi iunie 2016, el a stat pe bancă în 24 de meciuri, dar a plecat la finalul sezonului. A urmat apoi o experienţă foarte scurtă la UTA Arad şi una la Universitatea Cluj.
Falub şi-a început cariera de antrenor în 2006, la ”U” Cluj. A mai antrenat Sportul Studenţesc, Unirea Alba Iulia, FCM şi ASA Târgu Mureş, Poli Iași şi UTA Arad.