Social-Cultură
O școală de lângă Dej, ÎNCHISĂ din cauza zăpezii!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișConducerea Școlii Gimnaziale Chiuiești a decis joi să reprogrameze cursurile ca urmare a căderilor masive de zăpadă și a drumurilor impracticabile.
Cursurile școlii din Chiuiești au fost reprogramate joi dimineața și urmează să fie recuperate de către elevi în perioada următoare. Se pare că la baza luării acestei măsuri ar fi căderile masive de zăpadă din ultimele zile și a drumurilor impracticabile.
Nu este singura unitate de învățământ din județul Cluj în care cursurile școlare au fost întrerupte. Școala din Săcuieu a avut parte de aceeași soartă, tot din cauza căderilor masive de zăpadă.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Cluj, se vor lua măsuri astfel încât cursurile să fie recuperate.
UPDATE:
Ministerul Educației Naționale (MEN) anunță că în cele două unități de învățământ din județul Cluj, dar și în mai multe școli din județul Maramureș, cursurile vor fi suspendate și vineri, 18 ianuarie 2019.
„Urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile şcolare din 49 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţele Cluj (2) şi Maramureş (47) vor fi suspendate integral în zilele de 17 şi 18 ianuarie 2019”, precizează MEN.