Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Unirii Principatelor Române, marcată și la Dej printr-o conferință și o lansare de carte – GALERIE FOTO

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej a marcat astăzi, cu începere de la ora 12, în sala de conferințe a Muzeului Municipal Dej, cu o zi mai devreme, 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Pentru Muzeul Municipal Dej este o dublă sărbătoare, asta pentru că se împlinește un an de la inaugurarea noii locații modernizate a acestuia, situată pe strada 1 Mai, peste drum de primărie.

Manifestările au debutat cu o alocuțiune susținută de primarul Morar Costan (a oferit și câteva cifre interesante: peste 4000 de oameni au trecut pragul muzeului și peste 3000 de persoane au ajuns la cinematograful amplasat în aceeași locație), urmată de conferința „Domnia lui Alexandru Ioan Cuza: reforme și semnificații”, susținută de conf. univ. dr. Ion Cârja.

Evenimentul a continuat cu lansarea cărții „Drumul românilor ardeleni spre MAREA UNIRE. Contribuții Someșene”, autori Cristina și Constantin Albinetz. Potrivit organizatorilor, volumul prezintă o istorie a românilor ardeleni cu accent pe sfârșitul Primului Război Mondial și realizarea Marii Unirii de la 1 decembrie 1918, cuprinzând documente de arhivă, extrase de presă și fotografii despre oamenii de pe valea Someșurilor care și-au adus contribuția la marele ideal național.

La sfârșitul manifestărilor din sala de conferințe, cei aproximativ 150 de participanți s-au prins în horă, în curtea muzeului dejean.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER