Conectează-te cu noi

Naţional

Scumpiri de la 1 februarie! Cresc prețurile la alimente și servicii

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Luna februarie va începe cu scumpiri ale mai multor servicii și alimente, în special ale celor importate. Acestea vor fi mai scumpe cu până la 8 procente. Grav este faptul că aproximativ jumătate din alimentele din marile magazine provin din import. Scumpirile vin ca urmare a deprecierii constante a leului, scrie Digi24.

Înca de la începutul anului, leul a bătut record negativ după record negativ. Iar cu fiecare ban pierdut la cursul valutar, se scumpește și mâncarea pe care o cumpăram de peste hotare. Vorbim despre un procent foarte mare de alimente. 85% din cantitatea de fructe și legume din supermarketuri și piețe provin din străinatate. În plus, laptele și carnea de vită sunt aduse și ele din import – peste un sfert din marfă.

Ne vor aduce cheltuieli mai mari pe următoare perioadă, la alimente. Eu aș estima o creștere între 5 si 8 pocente. Să luăm ca exemplu 10 kilograme de carne de porc. Costă 35 de euro în Germania. Adăugăm transportul, combustibilul şi alte costuri ale distribuitorului, toate plătite în euro. Astfel, carnea ajunge să coste cu 15 euro mai mult în România. Dacă facem calculul în lei, cele 10 kg de carne sunt mai scumpe cu 7 lei în prezent faţă de 3 august când am avut cel mai bun curs din 2018. La fel se întâmplă şi în cazul fructelor, preţul pentru 10 kilograme de portocale este de două ori mai mare la noi decât în ţara de origine. Iar în lei, costă cu aproape doi lei mai mult faţă de acum 6 luni”, a declarat Dragoș Frumosu, reprezentant industria alimentară. .

În primele 10 luni ale anului 2018, s-a importat din spațiul UE cu 30% mai multă carne decât în anul 2017. În mod normal, România importă carne de porc pentru procesare pentru că din producţia naţională nu se satisface necesarul”, a spus Dana Tănase, vicepreședinte Asociația Română a Cărnii.

Produsele românești par o alternativă mai ieftină, însă nu este așa, spun experții.

Produselor românești le sunt impuse anumite taxe de raft, de revistă, de lumină, de șters praful, astfel încât prețul produselor din România crește și el să ajungă produsul de același tip importat. Toată creșterea slariului minim de la stat poate fi anulată de aceste creșteri pentru care vom scoate mai mulți bani în buzunar peste o lună”, a mai spus Dragoș Frumosu.

De la începutul anului, leul a scăzut alarmant în raport cu euro. Doar pe 23 ianuarie euro a crescut cu 4 bani, iar estimările specialiştilor pentru întregul an nu sunt optimiste. Potrivit experţilor, moneda naţională ar putea fi cotată şi la 5 lei la sfârşitul lui 2019.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER