Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeie din Gherla, ÎNJUNGHIATĂ de fostul partener

Publicat acum

pe

O femeie în vârstă de 38 de ani din Gherla a fost înjunghiată de fostul său partener. Bărbatul a fost reținut de oamenii legii.

Din primele informații, în această seară, în jurul orei 19:30, încălcând un ordin de protecție, bărbatul de 34 de ani s-a deplasat la locuința fostei sale partenere, pe strada Pescarilor din Gherla. În urma unui scandal izbucnit între cei doi, bărbatul și-ar fi înjunghiat cu un cuțit fosta parteneră (în vârstă de 38 de ani), iar apoi a părăsit locul faptei. Se pare că acesta i-ar fi cauzat răni atât în zona corpului, cât și pe brațe.

La fața locului au intervenit polițiștii gherleni și un echipaj de prim-ajutor. În scurt timp, bărbatul a fost identificat și găsit de oamenii legii, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Agresorul va fi cercetat pentru lovire și alte violențe, precum și pentru încălcarea ordinului de protecție.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare, dar din fericire viața nu îi este pusă în pericol.

Revenim cu detalii!

foto: arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER