Conectează-te cu noi

Naţional

Majorarea alocațiilor va fi decisă astăzi! Ce se va întâmpla cu banii copiilor

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Curtea Constituțională analizează azi sesizarea depusă vineri de către președintele Klaus Iohannis cu privire la bugetul de stat pe 2019.

Alocațiile copiilor pe 2019 se vor mări, așa cum prevede ordonanța de urgență a Guvernului, ce a fost oficializată de curând și publicată în Monitorul Oficial. Data la care se vor face plățile nu a fost stabilită încă, deoerece bugetul de stat pentru anul 2019 a fost contestat la CCR, scrie A1.

Conform Agerpres, pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs.

În documentul transmis CCR, preşedintele arată, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Şeful statului susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 – 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.

Alocațiile pentru copii vor avea valoarea de:

  • 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER