Naţional
O nouă taxă pentru români de la 1 aprilie – taxa pentru sticle și borcane!
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișOrdonanța de Urgență 74/2018 a intrat în vigoare și, din aprilie, în România se va plăti taxa pe sticle și borcane. Cel puțin teoretic, lucrurile ar trebui să se miște cu rapiditate, însă șansele ca această ordonanță se fie aplicată sunt destul de mici în realitate.
Concret, începând cu data de 1 aprilie 2019 toate unitățile comerciale ar trebuie să preia de la populație sticle returnabile și ambalaje reutilizabile, în regim de granție. Acest lucru nu se poate aplica chiar atât de rapid pentru că sistemul de reciclare pus la punct de către reprezentanții Guvernului nu este atât de performant, ceea ce face ca viitoarele colectări să fie dificile.
Potrivit OUG 74/2018, începând cu data de 31 martie, magazinele care vând produse în ambalaje reutilizabile-adică acele ambalaje create și puse pe piață special pentru a fi refolosite-vor avea o serie de noi obligații. Mai exact, aceste magazine trebuie:
- să îl informeze pe client că valoarea fiecărui ambalaj reutilizabil este de 0,5 lei și să evidențieze pe bon această valoare;
- să preia, la cerere, ambalajele reutilizabile de la client, în regim de garanție;
- să-i returneze clientului, la cerere, în bază bonului fiscal, 0,5 lei pentru fiecare ambalaj reutilizabil returnat.
Dacă Ordonanța de Urgență se va aplica, nu este exclusă o majorare a prețurilor produselor cu ambalaj reciclabil, situație în care clientul își poate recupera banii doar dacă va returna sticlele și ambalajele respective.