Ştiri din zonă
Lucrările de remediere a parcării Aeroportului Internațional Cluj, finalizate – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Județean Cluj aduce la cunoștința opiniei publice faptul că s-au încheiat lucrările de remediere a parcării Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Finalizate într-un timp extrem de scurt, lucrările de reabilitare au fost realizate etapizat, fiind condiționate atât de starea vremii cât, mai ales, de dorința evitării oricărei perturbări a activității aeroportului. În acest sens, lucrările au fost în așa fel programate încât să se evite eventuale blocaje în operarea obiectivului, o bună parte a acestora desfășurându-se în intervalele în care nu se operează zboruri, în special pe timpul nopții.
Principalele lucrări realizate au vizat frezarea zonelor cu probleme și, ulterior, acoperirea acestora cu un strat de asfalt. Responsabilii tehnici din cadrul Consiliului Județean au urmărit ca intervențiile să se realizeze în conformitate cu obligațiile asumate de către concesionar, cu respectarea tuturor normativelor tehnice și de calitate ce reglementează acest tip de lucrări. În zilele următoare, în funcție și de condițiile meteorologice existente, constructorul va proceda la retrasarea spațiilor de parcare și a circuitelor funcționale din cadrul parcării.
În conformitate cu prevederile contractuale, concesionarul va continua proiectul de reabilitare a întregii parcări, lucrările urmând a fi reluate în toamna acestui an, după încetarea zborurilor de tip charter.