Administraţie
Salt tehnologic la Dej! De când vor putea circula dejenii cu autobuze electrice
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPrimăria Municipiului Dej intenționează să achiziționeze 20 de autobuze electrice de ultimă generație, investiţia urmând să fie suportată din fonduri europene.
Procedura de achiziție va demara în această vară, iar în primăvara anului viitor autobuzele electrice ar putea circula deja pe străzile Dejului.
„Această procedură va demara în această vară și undeva în primăvara anului viitor, în aprilie-mai 2020, vom avea cele 20 de autobuze”, a declarat edilul Dejului, Morar Costan.
Potrivit acestuia, municipalitatea ar dori achiziționarea unor autobuze cât mai apreciate ca marcă, care să ofere confort și eficiență în transport.
„Aș dori să avem autobuze de marcă cât mai apreciată. Vom fi foarte atenți în așa fel încât, dacă am putea, cea mai bună marcă să vină în Dej, dar vedem cum pentru că nu putem direcționa prin licitație marca respectivă, dar încercăm să aducem autobuze electrice în așa fel încât cetățenii municipiului Dej să fie mulțumiți de calitatea lor, de confortul lor și de eficiența lor”, a mai spus acesta.
Pentru că saltul tehnologic este inevitabil și pentru că pe străzile municipiului Dej au început să circule și autovehicule electrice, primarul Morar Costan promite că va facilita utilizarea stațiilor de încărcare a autobuzelor electrice și de către persoanele fizice care dețin autoturisme electrice.
„În proiectul nostru o să avem și stație de încărcare și evident o să facilităm și pe cei care dețin autoturisme electrice. Evident că nu putem să nu ne pliem pe cerințele comunității noastre”, a conchis primarul municipiului Dej.