Ştiri din zonă
Bărbat din Bonțida fără nicio legătură cu șofatul, depistat la volan de polițiști
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Un bărbat din comuna Bonțida a fost depistat la volanul unui autoturism de către polițiști, pe raza localității Apahida, deși nu deține permis de conducere.
La data de 1 aprilie, în jurul orei 18.45, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Bonţida, care conducea un autoturism pe DN1C, pe raza localităţii Apahida, deşi nu este deţinător de permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Cod Penal.
Citește și:

Parchetul Judecătoriei Dej: Dosar penal în cazul fermei de la Recea Cristur, unde au murit peste 200 de animale

Tânăr de 17 ani, arestat preventiv, la Gherla. A tâlhărit un bărbat în curtea casei lui

Se actualizează chiriile la blocul ANL din Dej, ajutoare pentru persoanele cu handicap, suport pentru copiii cu dizabilități












