Conectează-te cu noi

Eveniment

INCENDIU de litieră la Chiuiești! Pompierii dejeni s-au luptat două zile cu flăcările, pe circa 20 de ha – FOTO

Publicat acum

pe

În ultimele șapte zile, pompierii clujeni au intervenit pentru a stinge peste 70 de incendii de vegetație uscată, un număr care poate părea abstract, dar care reflectă pârjolirea a 527 ha de vegetație uscată, lăstăriș, litieră de pădure, doborâturi sau chiar exploatații forestiere.

Flăcările au fost scăpate de sub control de către persoanele care intenționau să igienizeze terenurile de vegetația uscată, fără a respecta minimele măsuri de siguranță pentru aceste activități.

Astfel, pentru a stinge arderile necontrolate din ultimele zile, au fost implicați peste 370 de pompieri, care au folosit 90 de autospeciale și utilaje pentru a readuce starea de normalitate în cazul acestor evenimente.

Indiferența unor cetățeni, privind modul corect de a realiza igienizarea terenurilor de resturile vegetale, aduce în fiecare an pagube și pierderi însemnate și o risipă însemnată a resurselor pompierilor pentru a stăvili aceste incendii.

Un exemplu concret a avut loc ieri după amiază, când un cetățean în vârstă de aproximativ 70 de ani a igienizat livada proprie în suprafață de aproximativ 300 mp, iar din cauza vântului schimbător a scăpat flăcările de sub control. Astfel focul s-a extins la un lăstăriș din apropiere și s-a apropiat mult prea mult de baraca din livadă.

Bărbatul s-a alarmat de acest fapt și a încercat să stingă flăcările ajutat de un vecin. Însă pe timpul cât a încercat să stingă flăcările a suferit arsuri superficiale la nivelul membrelor inferioare, a inhalat fum și a căzut inconștient sub privirile vecinului său ce venise să-l ajute.

A fost necesară intervenția unui echipaj medical SAJ și a unui echipaj de pompieri pentru a stabiliza bărbatul și a-l transporta la spital, precum și pentru a limita extinderea flăcărilor scăpate de sub control. Bărbatul a fost transportat în stare de inconștiență la spital și este internat în prezent la secția de terapie intensivă a Spitalului Municipal Turda.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pe parcursul ultimelor două zile pentru a stinge un incendiu de litieră care se manifesta cu mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 20 ha de pădure, în apropierea localității Chiuești.

Echipajul a acționat acolo timp de trei zile pentru a limita extinderea flăcărilor, operațiunile de stingere fiind îngreunate de vântul sporadic care a intensificat focarele și a ajutat la propagarea rapidă a acestora.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin au intervenit, pe parcursul ultimelor trei zile, pentru a limita extinderea unor focare de incendiu, ce se manifestau sporadic pe o suprafață de litieră, dintr-o pădure de aproximativ 20 de ha, în apropierea localității Lunca Visagului și de Barajul de acumulare Floroiu (Valea Drăganului).

Accesul în zona afectată a fost extrem de dificil, din cauza pantei abrupte și a solului stâncos. În ficare zi au acționat la locul evenimentului peste 20 de pompieri si o autospeciala pentru stins incendii, cu sprijin din partea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Poieni, al personalului Ocolului Silvic Huedin și al cetățenilor din zonă.
Zona este în continuare monitorizată de un echipaj de pompieri, privind riscul de reaprinde al focarelor din cauza vântului schimbător.

Pompierii clujeni reamintesc că arderea miriștilor, vegetației uscate și resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens și cu respectarea următoarelor reguli și măsuri pentru utilizarea focului deschis:

  • Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
  • Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile,carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;
  • Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activității;
  • Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

► condiții meteorologice fără vânt;
► colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
► executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
► curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;
► desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
► asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
► supravegherea permanentă a arderii;
► stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER