Naţional
A venit vacanța de primăvară! Când se vor întoarce elevii la cursuri

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii intră vineri, 19 aprilie, după terminarea cursurilor, în vacanța de primăvară, urmând a reveni la școală pe 6 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Următoarea vacanţă a elevilor este cea de vară, care începe pe 15 iunie şi se încheie pe 15 septembrie 2019.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere