Ştiri din zonă
CLUJ | ACCIDENT MORTAL după o traversare neregulamentară – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată, s-a produs luni dimineața, în jurul orei 05:50, pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca.
Potrivit primelor informații, o femeie în vârstă de 59 de ani, din Cluj-Napoca, în momentul în care s-a angajat într-o traversare neregulamentară a străzii, a fost surprinsă și accidentată de un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Florești, care circula înspre gară. După impact, victima ar fi fost proiectată pe sensul opus, unde ar fi fost acroșată de un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Băișoara.
În urma impactului, femeia a decedat.
După producerea accidentului, conducătorul auto din Florești a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, înspre gară, pe prima banda de circulație.
Conducătorii auto au fost testați de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.