Ştiri din zonă
ACCIDENT în comuna Apahida, în ziua de Paște. Doi bărbați, duși la spital – FOTO/VIDEO

Publicat acum
6 anipe

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 14:30, în zona localității Corpadea din comuna Apahida. Doi bărbați au fost transportați la spital.
Din primele informații, în accidentul de pe DN16 au fost implicate trei autovehicule. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat două ambulanțe, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj cu o autospecială cu modul de descarcerare și polițiștii.
Conform ISU Cluj, nu a fost necesară descarcerarea ocupanților aflați în mașini. Au fost consultate medical cinci persoane, însă doar doi bărbați au necesitat transportul la spital pentru investigații suplimentare. Din fericire, viața nu le este pusă în pericol, aceștia fiind conștienți, cu contuzii ușoare.
Se pare că accidentul s-ar fi produs ca urmare a neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta și pătrundere pe contrasens. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.R
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!