Social-Cultură
TOROC FEST 2019 | Andreea Bălan, primul concert după 4 luni de pauză, la Dej – GALERIE FOTO
Publicat acum
6 anipe
Parcul Balnear Toroc Dej a găzduit ieri seară, cu începere de la ora 18, cea de-a doua ediție a ”Toroc Fest”, evenimentul fiind un real succes. Concertul – organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului – a marcat și deschiderea sezonului estival la Toroc.
Pe scena amplasată în curtea complexului balnear din Dej au urcat DJ Palage, trupa Noaptea Târziu – cel mai de succes proiect format din vloggeri care parodiaza hit-uri (peste 1 milion și jumătate de abonați pe Youtube) și îndrăgita artistă Andreea Bălan (premiată de-a lungul celor peste 20 de ani de carieră cu multiple premii și distincții, discuri de aur și discuri de platină).
Show-ul fostei componente Andre – intitulat ”Fantezia” – a fost unul complex (ținute care mai de care mai spectaculoase, dansatori, lumini) și a reprezentat prima apariție a cântăreței după patru luni de pauză. Vă reamintim, după ce a născut prin cezariană, Andreea Bălan a intrat în stop cardiorespirator și a fost supusă apoi mai multor intervenții chirurgicale.
Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Dej a fost un real succes. Sute de tineri au cântat, au dansat și s-au distrat până aproape la miezul nopții.
Vezi o GALERIE FOTO de la ”Toroc Fest 2019” pe pagina de facebook Dej24.ro și secvențe video pe contul de Instagram razvancaucean.