Ştiri din zonă
CLUJ | ACCIDENT cu 5 VICTIME în Turda! La volan se afla o tânără care consumase alcool – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat cu cinci persoane rănite, s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:00, pe strada Câmpiei din municipiul Turda, județul Cluj.
Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Napoca – Câmpia Turzii, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un cap de pod, răsturnându-se.
În urma impactului, toate cele cinci persoane aflate în autoturism au fost rănite. Victimele au primit îngrjiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Tânăra aflată la volan a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,55 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii fac cercetări în acest caz sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.