Conectează-te cu noi

Naţional

Ministrul Răzvan Cuc dă undă verde UBER, Taxify şi Clever! Interzicerea Uber este fake news, vom reglementa domeniul

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat joi drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere publică în curând, informează Mediafax.

Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.

Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă.

Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Vicepremierul Daniel Suciu a anunţat, miercuri, că Guvernul lucrează la un act normativ care să reglementeze activitatea de ride-sharing, în contextul în care OUG care a modificat legea taximetriei care intră joi în vigoare nu are prevederi clare pentru Uber şi Taxify.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER