Social-Cultură
Ștefan cel Mare și Sfânt, cinstit la ctitoria sa de la Vad – FOTO/VIDEO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișMănăstirea clujeană de la Vad și-a sărbătorit marți, 2 iulie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la împlinirea a 515 ani de la trecerea sa la Domnul și 27 de ani de când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, la altarul de vară al mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Dej, pr. Ioan Buftea, starețul mănăstirii, protos. Nicodim Pop, stareți și duhovnici de la mănăstirile din eparhie, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Verticalitatea lui Ștefan cel Mare și slăbănogeala noastră”, în care a relatat viața Voievodului și i-a îndemnat pe credincioși să-i urmeze exemplul.
„Sfântul Ștefan a avut o credință deosebită, s-a luptat cu păcatul și cu răutățile oamenilor. Venind aici, unde el a ctitorit Biserica, ne uităm în sus la el, constatăm verticalitatea lui duhovnicească și în același timp ne smerim văzând slăbănogeala noastră”, a spus Mitropolitul Clujului.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Andrei l-a hirotonit întru diacon pe teologul Sebastian Liviu Dan.
Răspunsurile la slujbă au fost oferite de corul de maici de la Mănăstirea Piatra Fântânele, dirijat de maica Paisia Tomasciuc.
La final, părintele stareț Nicodim Pop a mulțumit Ierarhului pentru prezență și purtarea de grijă, preoților și tuturor credincioșilor prezenți la această sărbătoare.
Mănăstirea de la Vad, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului, ctitorie ștefaniană, a fost reactivată în toamna anului 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, fiind pusă și sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, primind al doilea hram.
Așezământul monahal a primit în administrare și biserica monument istoric din localitatea Vad.
Aici a existat o mănăstire încă din secolele XV-XVI, care a funcționat ca centru episcopal, de unde vine și denumirea de azi a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.