Eveniment
Proprietarul unui apartament din Dej și somnul adânc al acestuia a pus autoritățile pe jar

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Desfășurare impresionantă de forțe în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu puțin timp înainte de miezul nopții, pe strada Orizont din municipiul Dej. Proprietarul unui apartament nu răspundea la ușă și nici la telefon.
În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Din fericire, proprietarul era teafăr. Se pare că acesta dormea, întâmpinându-i pe salvatori căscând.
Se pare că somnul proprietarului a fost atât de adânc încât nu a auzit nici bătăile insistente ale vecinilor în ușă, dar nici pe cele ale pompierilor.
Citește și:
Stație de autobuz din Dej, distrusă de o mașină scăpată de sub control. Șoferul de 18 ani și alte două tinere, la spital – FOTO
”Ștafeta Veteranilor” a ajuns la Dej. Este onorat sacrificiul eroilor care au plătit prețul suprem pentru țară – FOTO
”Lecție” despre droguri, direct de la un fost consumator din Dej. Sute de elevi, prezenți – FOTO