Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mașină distrusă de flăcări între Căianu și Mociu – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un incendiu a izbucnit joi dimineață, în jurul orei 10:30, la un autoturism aflat pe DN16, în apropiere de localitatea Căianu.

Potrivit primelor informații, autoturismul era în deplasare când șoferița aflată la volan a simțit miros de fum și a oprit autoturismul pe marginea drumului. În momentul în care a deschis capota mașinii, pentru a verifica motorul, au izbucnit mai puternic flăcările din compartimentul motor.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej/ Substația Mociu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Potrivit ISU Cluj, femeia călătorea alături de copilul acesteia în vârstă de patru ani, pe care l-a scos imediat din autoturism. Ceilalți participanți la trafic au încercat să țină flăcările sub control cu stingătoarele, fără succes însă.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit mașina cuprinsă în totalitate de flăcări, fiind necesare aproximativ 25 de minute pentru a stinge focul în totalitate.

Din fericire, nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment, însă autoturismul a fost distrus în totalitate.

Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune electrică la compartimentul motor.

Sursă VIDEO – Facebook/INFO Trafic jud. Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER