Eveniment
Fosta cumnată a criminalului prins miercuri la Dej: „Sora mea mi-a spus că…” – FOTO
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișDej24.ro a reușit să obțină o întâlnire cu fosta cumnată a suspectului arestat miercuri la Dej în cazul crimei Valeriei Graves și să afle mai multe detalii despre viața acestuia.
„Nu am știut nimic despre această faptă, am aflat abia în urmă cu două zile când la ușa noastră au venit polițiștii. Eu locuiesc împreună cu sora mea, fosta lui Cristi. Ei au împreună două fetițe, de trei și patru ani. Când am aflat am fost în stare de șoc, nu mi-a venit să cred”, a declarat pentru Dej24.ro fosta cumnată a suspectului acuzat de crimă.
Chiar dacă a ucis-o cu sânge rece pe Valerie Graves în localitatea Bosham, West Sussex, Marea Britanie, Cristian Sabou era cunoscut în localitatea în care și-a întâlnit partenera cu care a făcut doi copii, Gârceiu – comuna Crișeni, județul Sălaj – drept un om muncitor, liniștit și harnic.
„El era un tip bun, foarte harnic și muncitor și obișnuia să trimită bani acasă să-și ajute familia. El chiar a fost plecat cu sora mea în Marea Britanie… și ea a lucrat o perioadă la o spălătorie auto. Sora mea a fost înșelată… Cristi și-a găsit o iubită, din ce am înțeles pe Facebook, și s-a despărțit de sora mea. Alaltăieri când au venit polițiștii m-am dus cu ea într-o altă cameră și am întrebat-o de ce au venit acești oameni la noi în casă… Mi-a spus că e posibil ca el să fi comis o crimă”, a declarat pentru Dej24.ro P.A., cumnata suspectului arestat miercuri la Dej.
De altfel, și alți localnici din localitatea sălăjeană Gârceiu, comuna Crișeni, au spus despre Cristi că îl știu drept un om harnic, fiind cunoscut în sat drept „Cristi meseriașul”.
CITEȘTE ȘI:
FOTO Dej24.ro – El este principalul SUSPECT în cazul CRIMEI din Marea Britanie
Percheziții la Dej! Suspect de OMOR în Marea Britanie, prins de polițiștii români – FOTO/VIDEO