Conectează-te cu noi

Naţional

Sistemul informatic de sănătate e în COLAPS! Nu funcţionează de peste două săptămâni

Publicat acum

pe

Platforma informatică din sănătate este nefuncțională pentru a 15-a zi consecutiv, au anunțat luni medicii de familie. „Suntem în a 15-a zi de când nu functioneaza Platforma informatica de asigurări de sănătate (PIAS) și a 10-a de când CNAS a binevoit sa recunoască acest lucru. Nu s-a reparat încă”, este semnalul de alarmă tras, luni, de Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, potrivit hotnews.

Medicii de familie acuză faptul că „Din cauza nefunctionarii sistemului nu putem raporta serviciile efectuate în iunie, nu putem primi deconturile pentru serviciile medicale raportate (cine a apucat sa raporteze) deci nu putem factura, prin urmare nu putem primi contravaloarea acestora. Ca urmare, nu vom avea cum sa facem la timp plata utilităților și taxelor pentru salariile angajaților.”

„Face CNAS un protocol de agreement cu ANAF sa ne absolve de penalitățile de intarziere!? Sau mai bine nu, dacă își unesc forțele softurile astea doua, ne dam foc la valize…”, mai spune medicul Sandra Alexiu.

Pe data de 12 iunie, medicii de familie semnau o scrisoare deschisă adresată Guvernului, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în care semnalau faptul că sistemul informatic este „în colaps total”.

Medicii de familie au acordat nota 0,33 sistemului informatic și afirmau atunci că „disfuncționalitățile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât și în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, rețetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situații în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcționat, adunat, 2-3 ore.”

„Medicii de familie din întreaga țară au ajuns la limita suportabilității”, se arăta în scrisoarea deschisă semnată de Societatea Națională de Medicina Familiei: „Numărul și complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depășite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să își facă datoria”.

Medicii de familie mai spuneau și că trebuie să facă ture de noapte ca să valideze documentele și „solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice și adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcționare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situații se răsfrâng în primul rând asupra pacienților prin prelungirea timpului de așteptare”.

„Disfuncționalitățile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât și în comunicarea cu pacientul. De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, rețetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore însă au fost situații în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcționat adunat 2-3 ore”, mai spuneau semnatarii scrisorii.

Sistemul informatic a costat peste 87 de milioane de lei

Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) și a fost implementat de HP Romania și Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO Romania, amintește Societatea Națională de Medicina Familiei. Contractul a fost atribuit în luna aprilie 2012.

„Contractul de servicii privind implementarea prescripției electronice (SIPE), in valoare de peste 36,2 milioane lei fără TVA, a fost atribuit în 2012 către HP România. În 31 martie 2017 s-au mai cheltuit 7,6 milioane de lei, fără TVA, pe un contract în care SIVECO se angaja să asigure mentenanța și suportul tehnic pentru softul care integrează toate informațiile la nivelul Casei, sistem dezvoltat tot de SIVECO odată cu SIUI”, se arăta în scrisoarea deschisă a medicilor de familie.

Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei mai spuneau că „până în acest moment nicio persoană și nicio instituție nu au fost făcute responsabile pentru modul ineficient în care au fost cheltuiți banii publici în acest proiect”.

Sorina Pintea și-a cerut scuze faţă de medici şi pacienţi: Nu Ministerul Sănătăţii gestionează sistemul informatic

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, preciza, pe 12 iunie, ca răspuns la scrisoarea deschisă a medicilor de familie, că sistemul informatic de sănătate, despre care medicii de familie au afirmat că este în „colaps”, este gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate şi a adăugat că au fost plătiţi „bani grei” pentru pregătirea unor oameni care să asigure mentenanţa acestuia, dar care „nu se pricep” la acest lucru.

„Nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest sistem. MS nu a contractat, nu a plătit şi nu gestionează sistemul. Sistemul este gestionat de CNAS. În mare măsură, dau dreptate medicilor de familie, pentru că eu sunt în legătură directă cu câţiva dintre ei şi de fiecare dată, în fiecare zi, îmi aduc la cunoştinţă ceea ce se întâmplă. De altfel, de aceea am şi luat decizia schimbării conducerii casei, am luat decizia verificării acestui sistem încă de acum câteva luni. Au fost pregătiţi oameni pe bani grei ca să poată mentena acest sistem din interior, dar care nu se pricep. (…) Mi s-a spus în felul următor: cardul beneficiază de un contract de mentenanţă pentru funcţionarea cardului de sănătate iar pentru prescripţia electronică există o procedură lansată în acest sens. (…) Am înţeles că de astăzi dimineaţă sistemul merge, am pus şi eu o întrebare retorică: trebuie să fie scandal ca să meargă sistemul? Am cerut mai multe date, dar, repet, nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest lucru iar CNAS nu este în subordinea MS, este doar în coordonare”, declara atunci Sorina Pintea, la Realitatea Tv.

Ministrul Sănătății mai spunea că sistemul informatic a fost contractat începând din anul 2012 şi a fost modificat de nenumărate ori, dar fără să se ţină cont de anumite aspecte, precum numărul mare de utilizatori în acelaşi timp: „Din păcate, nu funcţionează, nu s-a ţinut cont de numărul mare de utilizatori în acelaşi timp, nu s-a ţinut cont de anumite aspecte. Pe de altă parte, s-au risipit bani pe pregătirea unor persoane care să menteneze sistemul şi care nu se pricep, nu au fost pregătiţi corespunzător. Lucrurile acestea nu se pot rezolva de pe o zi pe alta.”

Sorina Pintea a mai precizat că au existat contracte denunţate şi chiar plângeri penale şi şi-a cerut scuze faţă de medici şi pacienţi pentru modul în care funcţionează sistemul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER