Ştiri din zonă
Acțiuni de amploare în județul Cluj pentru depistarea șoferilor beți și sub influența drogurilor
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii rutieri și cei de ordine publică, sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj, au derulat acțiuni punctuale pe principalele artere de circulație de pe raza județului, pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Astfel, vineri, sâmbătă și duminică, pe timp de noapte, în intervalul 03:00 – 06:00, dar și pe timp de zi, polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool și a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii, pe lângă aparatele etilotest, au fost utilizate și aparate de detectare a substanțelor interzise, intrate recent în dotarea polițiștilor clujeni. Acestea detectează rapid substanțele stupefiante din salivă.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 514 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute 53 de permise de conducere, din care 16 pentru consum alcool.
Peste 700 de persoane au fost testate cu aparatele etilotest și de detectare a substanțelor stupefiante.
În urma acestor controale, au fost constatate 9 infracțiuni rutiere la regimul rutier, fiind întocmit și un dosar penal privind comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
De exemplu, la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat din județul Suceava care conducea un autovehicul pe strada Câmpina, din Cluj-Napoca, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, aspect confirmat în urma testării cu aparatul de detectare a substanțelor interzise. Având în vedere cele constatate, cel în cauză a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă pevăzută de Codul Penal.