Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Coldău, soldat cu o persoană rănită – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită ușor, s-a produs marți dimineață, în jurul orei 09:15, pe DN17, pe raza localității bistrițene Coldău.

Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce se deplasa pe DN17, dinspre Dej înspre Bistrița, ajuns pe raza localității Coldău, ar fi fost surprins de apariția pe carosabil a unui câine, pe care l-a lovit. În urma impactului, persoana aflată pe scaunul din dreapta-față a fost rănită.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, dar și polițiștii.

Persoana rănită a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la CPU Beclean pentru investigații suplimentare. Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, victima era conștientă, cooperantă, cu leziuni și traumatisme care nu îi pun viața în pericol.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabileasccă circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER