Ştiri din zonă
Peste 850 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență la Electric Castle!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișEfectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș cu un total de peste 760 de jandarmi pe întreaga durată a festivalului Electric Castle, au constatat un număr de 29 de infracțiuni.
Dintre acestea 27 au fost pentru deţinere ilegală de substanţe interzise în conformitate cu prevederile Legii 143/2000, o infracțiune de furt și una de distrugere. Un număr de 19 sancțiuni contravenționale au fost aplicate la Legea nr.61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. Participanții la festival au fost întâmpinați de polițiști de prevenire cu recomandări, sfaturi și experimente menite să ajute la răspândirea gradului de conştientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe interzise și alcool.
În cele 5 zile de festival, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 54 de fapte penale. 51 dintre acestea vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Pe linie contravențională, polițiștii au constatat 107 abateri de la legislația în vigoare. Dintre acestea, 81 au fost aplicate pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, celelalte fiind aplicate pentru încălcări ale legislației privind comerțul, ordinea și liniștea publică ș.a. De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 16 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj a monitorizat tipurile de risc aflate în domeniul de competență pe timpul desfășurării festivalului de muzică și a asigurat răspunsul operativ în cazul situațiilor de urgență.
Astfel, în cele cinci zile ale festivalului, personalul ISU și SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 868 de persoane, din care 12 persoane au fost transportate la unitățile spitalicești.
Comparativ cu ediția 2018 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o creștere de 27%.
Pe linia situațiilor de urgență nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar aspectele constatate de inspectorii de prevenire, ca urmare a controalelor specifice efectuate, atât în perimetrul festivalului, cât și în zonele adiacente, au fost remediate pe loc.