Ştiri din zonă
ACCIDENT la ieșire din Fizeșu Gherlii! O șoferiță neatentă a ajuns cu mașina în șanț – FOTO

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită ușor, s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:10, între localitățile clujene Fizeșu Gherlii și Sântioana.
Potrivit primelor informații, o femeie în varsta de 54 de ani, din Gherla, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 109 C, dinspre Fizeșu Gherlii înspre Sântioana, pe fondul altor preocupări la volan, a părăsit partea carosabilă spre stânga și a intrat în șanț. În urma accidentului, șoferița a rămas blocată în autoturism.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.
Potrivit informațiilor furnizate de către ISU Cluj, o femeia a fost scoasă din autovehicul de către echipajul SAJ și polițiștii sosiți la la fața locului. Din fericire, nu au fost semnalate alte pericole sau ale persoane care să necesite consult medical.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere