Ştiri din zonă
Se introduce apa în comuna Mica! Anunțul MULT AȘTEPTAT a fost făcut de CJ Cluj
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUrmare a implementării de către Compania de Apă „Someș” S.A. și Consiliul Județean Cluj a proiectului mamut de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, comuna Mica va beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de o rețea nouă de distribuție a apei potabile.
Astfel, în baza contractului de lucrări numărul 13, în satele Mănăstirea, Mica, Nireș, Dâmbu Mare, Sânmărghita vor fi executate lucrări în valoare totală de 4,946.081 euro.
Principalele lucrări care se vor fi realizate în cele cinci localități clujene constau în cca. 58 km de noi rețele de apă potabilă și racorduri de distribuție, trei stații de pompare a apei noi, trei stații de clorinare, respectiv trei rezervoare de înmagazinare a apei.
În ceea ce privește Contractul de lucrări numărul 13 din cadrul proiectului cu finanțare europeană, cel prin intermediul căruia va fi introdusă apă potabilă, respectiv vor fi modernizate rețelele de apă și canalizare în localități învecinate municipiului Dej, acesta se află în etapa de obținere a autorizațiilor de construire și de finalizare a documentațiilor de atribuire în vederea publicării lor în SICAP.