Ştiri din zonă
Admitere 2019. Concurenţă acerbă la universitățile din Cluj!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișConcurenţă mare la admiterea în facultate în marile centre universitare din ţară. La specializarea Informatică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara sunt 11 candidaţi pe un loc, în timp ce la UMF Iaşi concurenţa este mai mare la specializarea Asistent medical decât la Medicină generală, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Universităţii Politehnica din Timişoara, în cadrul primei sesiuni de admitere s-au înscris 4.125 de absolvenţi de liceu pe cele 2.354 de locuri bugetate.
Dintre candidaţi, 210 sunt din categoria românilor de pretutindeni, 68 sunt înscrişi pe locurile speciale alocate absolvenţilor de licee din mediul rural, iar 43 sunt premianţi la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale. De asemenea, 329 de candidaţi s-au înscris pe locurile cu taxă.
Totodată, Universitatea Politehnica din Timişoara a informat că, la fel ca în anii precedenţi, domeniile Informatică sau Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei au rămas preferatele candidaţilor.
„Cele mai căutate domenii sunt Informatică (754 de candidaţi pe 65 de locuri), Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei (576 de candidaţi pe 155 de locuri), Mecatronică (215 candidaţi pe 90 de locuri), Autovehicule Rutiere (142 de candidaţi pe 80 de locuri), Inginerie şi Management (223 de candidaţi pe 155 de locuri), Inginerie Electrică (149 de candidaţi pe 90 de locuri), Arhitectură (187 de candidaţi pe 110 locuri), Ştiinţele Comunicării (175 de candidaţi pe 60 de locuri), Inginerie Geodezică (54 de candidaţi pe 32 de locuri)”, au transmis reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara.
Rezultatele finale la concursurile organizate în cadrul facultăţilor vor fi făcute publice în data de 26 iulie.
„Companiile pun presiune pe noi să creştem cifra de şcolarizare, dar nu putem să facem asta, pentru că nu avem capacitatea necesară. Nu avem suficiente cadre didactice care să acopere toate cererile venite din partea mediului economic. În acest an, am crescut cifra de şcolarizare între 5 şi 10 la sută”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Viorel Şerban.
Potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, în total s-au înscris pentru anul universitar 2019/2020 un număr de 1.727 de candidaţi, numărul locurilor scoase la concurs fiind de 650 la buget şi 261 la taxă.
Astfel, la programul de studiu Farmacie din cadrul Facultăţii de Farmacie s-au înscris doar 88 de candidaţi, deşi au fost scoase la concurs un număr de 146 de locuri la licenţă, din care 96 la buget şi 50 cu taxă. La celălalt program de studiu din cadrul facultăţii, Nutriţie şi Dietetică, s-au încris 63 de candidaţi pe cele 50 de locuri la licenţă scoase la concurs, 20 la buget şi 30 la taxă.
Cea mai mare concurenţă la UMF Cluj-Napoca, de 2,56 candidaţi pe un loc, a fost înregistrată la programul de studiu Tehnică Dentară din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, unde s-au înscris 128 de concurenţi pe 50 de locuri la licenţă – 30 buget şi 20 cu taxă.
La programul de studiu Medicină de la Facultatea de Medicină au fost scoase la concurs 300 de locuri la buget şi 20 cu taxă, numărul celor înscrişi fiind de 771, iar concurenţa de 2,4 de candidaţi pe loc.
Înscrierea candidaţilor la UMF Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 15 – 19 iulie, examenul scris este programat miercuri.
Concurenţă mare se anunţă şi la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, unde numărul candidaţilor care şi-au depus dosarele în prima săptămână de admitere este mai mare decât cel înregistrat în întreaga perioadă de înscrieri din anul 2018, fiind aproape 15.000 de absolvenţi de liceu înscrişi la licenţă, în timp ce alţi aproape 4.000 de absolvenţi de facultate doresc să urmeze programele de master ale instituţiei.
Potrivit unui comunicat al UBB, cea mai căutată facultate este Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), unde au fost depuse 2.689 de dosare pentru studiile de licenţă, urmată de Facultatea de Matematică şi Informatică – cu 1.821 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – cu 1.395 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 1.173 de dosare de înscriere, respectiv Facultatea de Drept, care are aproape 1.020 de candidaţi.
„În ceea ce priveşte înscrierile pentru învăţământul la distanţă, prima poziţie este ocupată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 553 de dosare depuse, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – 319 de dosare şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – 161 de candidaţi”, se arată în documentul citat.
UBB Cluj-Napoca oferă, pentru anul universitar 2019/2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă şi 2.700 de locuri pentru învăţământ la distanţă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din locurile bugetate, 60 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie romă, 170 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 177 se alocă domeniilor prioritare, în timp ce alte 100 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara graniţelor ţării.
Perioada de admitere pentru noul an universitar la UBB este cuprinsă între 16 şi 31 iulie 2019.
Şi la Galaţi, peste 2.000 de tineri s-au înscris la Universitatea Dunărea de Jos (UDJ). La numeroase specializări sunt cel puţin doi candidaţi pe un loc, aceştia fiind atraşi de oferta instituţiei şi de faptul că, în premieră, admiterea se face pe bază de dosar.
Potrivit cifrelor comunicate de reprezentanţii UDJ, pe cele 1.510 locuri la buget scoase la concurs s-au înscris 2.275 de candidaţi. Cea mai mare concurenţă este pe locurile de la facultăţile de Medicină şi
Drept, dar şi la noile specializări.
„Cea mai mare concurenţă se înregistrează la Kinetoterapie – 4,44 candidaţi pe un loc, urmată de Drept – 3,11 candidaţi pe un loc, Finanţe – 3,19 candidaţi pe un loc şi Contabilitate – 2,95 candidaţi pe un loc. De asemenea, concurenţă de peste 2 candidaţi pe un loc se înregistrează şi Ştiinţele educaţiei (2,81), Medicină (2,69), Inginerie mecanică (2,3), Educaţie fizică şi sport (2,28), Arhitectură Navală (2,04) (…) Specializările noi se bucură de căutare, acestea numărându-se printre opţiunile unui număr semnificativ de candidaţi: 28 la Fizică medicală, 38 la Chimie farmaceutică, 89 la Inginerie medicală şi 93 la Ingineria mediului”, au anunţat reprezentanţii UDJ Galaţi.
Unii dintre candidaţi s-au înscris la mai multe facultăţi, crescând şi mai mult concurenţa la unele secţii.
„Am depus mai multe opţiuni, nu doar aici, şi în alte părţi. La final voi alege ce mi se potriveşte cel mai bine. Eu am o opţiune favorită, dar nu ştiu dacă voi fi admis, acolo este concurenţă foarte mare. Aştept, am emoţii, dar o să fie bine”, a declarat unul dintre candidaţii de la Facultatea de Medicină.
La Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi există şi locuri alocate românilor de pretutindeni pe care se bat 453 de candidaţi, majoritatea fiind tineri din Republica Moldova. De asemenea, numărul absolvenţilor Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi care au ales să urmeze a doua facultate este anul acesta de 140.
În această săptămână, la Galaţi au loc probele eliminatorii la Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, Arte, Istorie, Filosofie şi Teologie, precum şi probele de concurs la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică – domeniul Calculatoare şi tehnologia informaţiei. În paralel, până duminică, toţi candidaţii trebuie să depună diplomele de bacalaureat la secretariatele facultăţilor pentru care au optat.
La Iaşi, aproape 400 de tineri şi-au depus dosarul pentru specializarea Asistent medical general la Universitatea de Medicină şi Farmacie din oraş. Sunt scoase la concurs 55 de locuri la buget şi 132 la taxă, astfel că pentru locurile bugetate este o concurenţă de 6,84. Asta, în condiţiile în care, pentru Medicină Generală, tot pentru locurile la buget, concurenţa este 3,71.
Faptul că pot câştiga mai bine dacă au studii de licenţă este ceea ce îi motivează pe mulţi dintre cei care profesează deja ca asistenţi medicali să îşi depună dosarul la UMF Iaşi, susţine preşedintele filialei ieşene a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Însă nu doar aceştia se numără printre candidaţi. Mulţi tineri sunt atraşi de salariile din sistem sau de diploma recunoscută la nivel european.
„Cred că în acest moment profesia de asistent medical este foarte accesbilă. La UMF, cred că parte din colegii care sunt deja în sistem se înscriu pentru că vor să îşi completeze studiile şi, neavând posibilitatea aceasta, sunt obligaţi să facă facultatea de la capăt, pentru că salariile sunt mai mari şi multe dintre posturi sunt de studii superioare, poate că parte dintre cei care s-au înscris sunt şi colegi din sistem”, a declarat Liliana Pintilie, preşedintele filialei ieşene a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Înscrieri se fac în această perioadă şi la Şcoala Postliceală Sanitară din Iaşi. Deşi perioada de înscrieri este abia la jumătate, numărul candidaţilor depăşeşte deja numărul de locuri la buget: sunt 112 locuri şi au fost depuse deja 130 de dosare.
„Cei care au optat pentru un loc la buget vor da un concurs în data de 22 august. La taxă nu este necesar un examen, pe cele 300 de locuri sunt 140 de candidaţi. (…) Numărul de candidaţi înscrişi în această perioadă este asemănător cu cel din ultimii ani. Ştim că ritmul înscrierilor va creşte imediat după afişarea rezultatelor admiterii la UMF şi de la UAIC. Cei care pică examul la UMF la Facultatea de Asistenţă medicală generală vin şi optează pentru unul dintre locurile bugetate de la noi”, a declarat Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă” Iaşi.
Însă, doar o zecime dintre cei care termină fie studii de licenţă, fie cursurile unei şcoli postliceale în domeniul asistenţei medicale generale lucrează în domeniu. Cei mai mulţi pleacă în străinătate, iar alţii aşteaptă să se elibereze un post.
„La nivel naţional sunt în jur de 15.000 de absolvenţi, iar absorbţia este de maximum 1.500. Mare parte dintre ei cred că pleacă în străinătate, pentru că diploma este recunoscută automat, având în vedere că în acest moment curicula este adaptată curiculei din Uniunea Europeană şi recunoaşterea se face automat, iar altă parte… sunt mulţi care nu profesează, sunt foarte mulţi care lucrează în alte domenii şi fac şcoală profesională ca în caz că se iveşte un post sau posibilitatea să dea un examen să se înscrie. Şi salariile sunt foarte mari, într-adevăr, este o profesie care în acest moment este atractivă şi toată lumea se gândeşte că se poate angaja în sistem”, a spus Liliana Pintilie, preşedintele filialei OAMGMAMR Iaşi.