Eveniment
ACCIDENT în Mănășturel. Patru persoane rănite GRAV, duse la spital – FOTO

Publicat acum
6 anipe

Un grav accident de circulație, soldat cu patru victime, s-a produs aseară, în jurul orei 21:55, în localitatea Mănășturel, comuna Cuzdrioara.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Ciceu Giurgesti (județul Bistrița Năsăud) s-a angajat într-o depășire neregulamentară a unui autoturism care efectua manevra de virare la stânga, condus de un bărbat de 21 de ani din comuna Fizeșul Gherlii și a intrat în coliziune cu acesta și ulterior cu un cap de pod.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
În urma impactului, patru persoane din Ciceu Mihăiești – între care și un copil de 10 ani – au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, după ce au fost stabilizate, victimele au fost duse – în stare gravă – la spital pentru investigații suplimentare.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Citește și:
Diseară vom avea parte de o ECLIPSĂ totală de Lună. Când va fi maximul și de unde poate fi urmărită cel mai bine
Doi artiști din Dej, Seso și Alexandra Hatos, au lansat melodia ”Depinde de tine” – VIDEO
O școală de lângă Dej, singura din județ care s-a desființat. Elevilor li se va asigura transportul