Naţional
Criminalul din Caracal a fost dus la audieri la DIICOT Craiova! Oamenii strânşi în faţa casei, către autorităţi: „Nepăsarea voastră ucide vieţi”
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișÎn cursul nopţii, dosarul penal privind cauza din Caracal a fost preluat de DIICOT, iar, la ora transmiterii ştirii, principalul suspect- Gheorghe Dincă- de 57 de ani, este audiat la Craiova. DIICOT Craiova are în lucru şi dosarul în care se cercetează şi dispariţia Luizei Mihaela Melencu. Fata a fost văzută tot în Caracal ultima dată, la jumătatea lunii aprilie, aşteptând „la ocazie“, potrivit Mediafax.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa în favoarea DIICOT Craiova”, a declarat prim-procurorul Anca Anuţa.
Suspectul a fost preluat în noaptea de vineri spre sâmbătă şi condus la Craiova, pentru continuarea cercetărilor.
Vineri, la audieri, Gheorghe Dincă nu şi-a recunoscut faptele, deşi în curtea imobilului în care locuia a fost găsit un butoi cu resturi umane, inclusiv cu bijterii pe care Alexandra, fata de 15 ani dispărută de miercuri, le-ar fi purtat.
Vineri seara, puţin după ora 23.00, o autospecială a Poliţiei a ieşit din curtea unde locuieşte Gheorghe Dincă, suspectul crimei din Caracal, maşina în care se afla acesta fiind încercuită de jandarmi.
Sute de protestatari au huiduit când a ieşit maşina Poliţiei, dar şi când au ieşit anchetatorii din curtea lui Dincă. Oamenii aveau coli albe pe care au scris „Nepăsarea voastră ucide vieţi” şi „Dreptate pentru Alexandra”.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
O altă eroare ar fi legată de faptul că poliţiştii din Caracal ştiau locaţia în care se afla Gheorghe Dincă încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, aşa cum le permitea legea, ci au preferat să aştepte autorizaţie de percheziţie pentru dimineaţa, ceea ce a dus la o întârziere de 3 ore.
Ca urmare a intervenţiei defectuoase, chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a mai cerut demiterea prefectului şi a şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.
Mai mult, Dăncilă spune că STS a răspuns „în cel mai iresponsabil mod” la toate întrebările. „Îi solicit personal directorului serviciului lămuriri în acest caz, în cel mai scurt timp. Dar oricare ar fi răspunsul, este inadmisibil să nu existe acurateţe în localizare în secolul 21”, a mai transmis şeful Executivului.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va aştepta marţi, în şedina CSAT. o evaluare pe cazul de la Caracal.
Anchetatorii încearcă acum să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună şi care era din judeţul Dolj.
Vasile Roman
2019-07-28 la 8:02:44 PM
Sunt demisi catva trepadusi si adevaratul responsabil Raed Arafat( Seful Departamentului pentru urgente din MI) responsabil dealtfel si pentru tragedia de la Colectiv este chemat sa „rezolve” situatia. Ma intreb de ce nu a rezolvat-o pana acum? Ma intreb cat va mai fi promovat, acest om care a pus pe butuci sistemul de urgente din Romania, de catre politicieni care vreau sa se foloseasca de popularitatea lui? Fiti siguri ca Arafat se va folosi si de aceasta tragedie pentru a-si pomova interesele si si imaginea personala