Ştiri din zonă
ACCIDENT la Beclean! Un bărbat din Cristeștii Ciceului a fost lovit de un autoturism
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat cu o persoană rănită ușor, s-a produs sâmbătă, 3 august, în jurul orei 12:00, pe DN17, pe raza orașului Beclean.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Dorohoi, județul Botoșani, în timp ce se deplasa dinspre Bistrița înspre Dej, ajuns pe raza orașului Beclean, a surprins și accidentat ușor un bărbat în vârstă de de 58 de ani, din localitatea bistrițeană Cristeștii Ciceului, care, în calitate de pieton, s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit polițiștii beclenari, dar și un echipaj SMURD din cadrul ISU Bistrița-Năsăud.
Din fericire, rănile suferite de pieton nu îi pun viața în pericol.
Oamenii legii i-au testat cu aparatul etilotest atât pe șofer, cât și pe pieton, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.