Ştiri din zonă
Bistriţa-Năsăud: Festivalul Usturoiului, în „Ţinutul contelui Dracula” din Pasul Tihuţa! Ce surprize au pregătit organizatorii
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișO nouă ediţie a Festivalului Usturoiului, cel mai popular eveniment de promovare a potenţialului turistic, a produselor şi tradiţiilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, va avea loc sâmbătă şi duminică în Pasul Tihuţa, loc cunoscut drept Ţinutul contelui Dracula, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă remis de organizatori, festivalul este menit să aducă valoare adăugată ţinutului făcut celebru de scriitorul Bram Stoker, în romanul său despre contele-vampir Dracula, prin exploatarea miturilor, tradiţiilor, obiceiurilor şi poveştilor locale despre zâne, vrăjitoare şi strigoi, a gastronomiei şi meşteşugurilor din zonă.
Tema centrală este usturoiul, binecunoscut în folclor pentru puterile sale miraculoase, antidot pentru boli şi în lupta contra forţelor malefice.
Timp de două zile, Păşunea Rusu din Pasul Tihuţa va fi animată de standurile celor 60 de producători locali din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, care participă la un târg de produse meşteşugăreşti şi tradiţionale, dar şi de concertele şi spectacolele ce vor avea loc pe scena amenajată în zonă.
Invitaţii speciali ai serii de sâmbătă sunt membrii trupei Carla’s Dreams, în timp ce ziua de duminică va fi dedicată folclorului.
Organizatorii au mai pregătit concursuri de gătit, în care vedeta va fi usturoiul, jocuri şi ateliere de creaţie pentru copii, concursuri destinate celor mai puternici bărbaţi din Ţinutul contelui Dracula, mişcare în aer liber cu componentele echipei de handbal feminin Gloria 2018 Bistriţa, dar şi excursii pe Via Transilvanica şi în Pădurea Pedagogică, alături de membrii Asociaţiei Tăşuleasa Social.
Festivalul Usturoiului este organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud”, primăriile comunelor Prundu Bârgăului şi Tiha Bârgăului, în parteneriat cu Asociaţia de promovare a turismului „Turist în Bistriţa-Năsăud”, Asociaţia „Produs de Cluj”, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Tăşuleasa Social, Centrul de Voluntariat Năsăud şi Asociaţia Clubul Sportiv Profesional Fight Gym.