Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Cășeiu! O femeie însărcinată a ajuns la spital – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, a avut loc miercuri, în jurul orei 12:10, pe raza localității Cășeiu.

Potrivit primelor informații, conducătoarea unui autoturism, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Dej, din cauză că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Câțcău, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiști.

Pompierii ajunși la locul producerii accidentului au acționat pentru a debloca portiera autoturismului și pentru a acorda primul ajutor șoferiței în vârstă de 32 de ani, care este și însărcinată. Aceasta a fost rănită ușor și acuza dureri la nivelul pieptului. Femeia a primit asistență medicală de la echipajul SAJ și a fost transportată pentru investigații suplimentare la CPU Dej.

Potrivit informațiilor furnizate de către ISU Cluj, la locul accidentului o fetiță în vârstă de aproximativ 10 ani a fost consultată de către echipajul medical, însă nu s-a impus transportul la spital. Aceasta a rămas în grija aparținătorilor sosiți la fața locului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER