Politic
S-a rupt lanțul de iubire! Coaliţia de guvernare, destrămată. Ieri au avut loc ședinţe fulger în ambele partide
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișALDE a decis, luni, ca partidul să iasă de la guvernare, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a decis retragerea din cursa pentru prezidenţiale, iar anunţul va fi făcut în şedinţa Biroului Politic Central, au declarat surse politice pentru Mediafax.
ALDE şi Pro Romania discută susţinerea lui Mircea Diaconu la preşedinţie. Tăriceanu va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului la începutul sesiunii parlamentare din septembrie. De asemenea, miniştrii ALDE demisionează marţi din Guvernul Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că PSD va merge înaintea cu guvernarea ţării, alături de partid venind toţi cei din ALDE şi Pro România care au curaj să îşi asume acest lucru. Ea a adăugat că dincolo de jocul politic, importantă e stabilitatea guvernării.
„PSD va merge înainte cu guvernarea ţării şi alături de noi vor veni toţi cei din ALDE şi Pro România care au curajul de a-şi asuma acest proces, care înţeleg că fuga de responsabilitate şi laşitatea nu vor duce niciodată România mai departe. Dincolo de obiectivele şi calculele electorale ale unui grup restrâns, important este să nu dezamăgim cetăţenii care ne-au dat votul şi încrederea în 2016”, a scris Viorca Dăncilă, luni, pe Facebook.
Liderul PSD a mai spus că „Dacă unii dintre membrii ALDE nu înţeleg aceste lucruri, vor pierde iremediabil: în faţa românilor, în faţa colegilor de bună-credinţă care au fost sacrificaţi în numele unor interese mărunte, în faţa celorlalte instituţii ale statului român şi în faţa partenerilor noştri externi. PSD va asigura stabilitatea acestei guvernări. Dincolo de jocul politic al unora, este important ce se întâmplă cu destinul ţării şi ce credibilitate avem în plan extern”.